Istoria rochiei de mireasa:
Toate fetele viseaza in copilari, cel putin o data, la momentul in care vor fi printese pentru o zi, imbracand o frumoasa rochie alba - rochia de mireasa. Desi acum consideram ca vestmantul traditional al miresei trebuie sa fie alb, sau in nuante deschise de bej sau roz perlat, nu cu mult timp in urma miresele purtau rochii viu colorate, traditia purtarii acestei non-culori, albul, in vremurile noastre, fiind impusa relativ tarziu, de catre regina Victoria a Marii Britanii.
Rochia de mireasa a trecut prin multe transformari
In trecut fetele se casatoreau in cea mai buna rochie pe care o aveau, indiferent de culoare sau model, numeroase rochii de mireasa fiind albastre, gri sau argintii. Practic, fetele puteau alege orice culoare, exceptie facand rosul, asociat cu prostitutia, si negrul, asociat cu doliul.
Incepand cu anul 1840, cand Regina Victoria s-a casatorit cu Printul Albert intr-o rochie alb, acesta a fost decretat ca fiind culoarea cea mai potrivita pentru rochia de mireasa, indiferent de materialul din care era aceasta croita, datorita analogiei cu puritatea si castitatea tinerei mirese, care isi oferea iubirea viitorului sot.
In culturile asiatice, se poarta si in prezent culori vii la nunta, culoarea traditionala a rochiei de mireasa in China, India sau Vietnam fiind rosul, asociat cu pasiunea si norocul.
Rochia de mireasa in Antichitate
In Antichitate, tinerele care paseau spre altar purtau haine albe, primele mirese care au purtat rochii albe fiind egiptencele. Acum mai bine de 2000 de ani, acestea imbracau mai multe randuri de drapaje albe in ziua nuntii.
Miresele din Grecia Antica alegeau tot albul pentru rochiile lor, deoarece aceasta era culoarea de sarbatoare, care semnifica bucuria, fiind astfel cea mai potrivita pentru ziua nuntii.
In Roma Antica fetele imbracau rochii albe in ziua in care paseau in noua lor viata alaturi de viitorul sot in semn de ofranda pentru zeul Hymen, care guverna casatoria si fertilitatea, fiind mare iubitor al albului. Astfel, miresele se asigurau ca pasesc cu dreptul in noua lor existenta si ca vor avea un camin linistit, indestulat si fericit, iar copiii nu vor intarzia sa apara.
Atat grecoaicele, cat si fecioarele Romei, purtau voaluri colorate puternic, care le acopereau fata, in semn de supunere fata de viitorul sot.
De la alb la toate culorile
In Evul Mediu casatoriile erau formalitati incheiate intre familii nobile sau tari, in scop politico-financiar, iar mireasa trebuia sa reprezinte toata splendoarea si bogatia familiei din care provenea, astfel ca rochiile de mireasa au devenit foarte extravagante, fiind impodobite cu fire de aur si pietre pretioase, dar si colorate cat mai intens cu putinta. Miresele care proveneau din randul aristocratiei purtau rochii purpurii, acesta fiind simbolul bogatiei si nobletei.
De la fast la simplitate
Extravaganta mireselor a continuat pana la inceperea Primului Razboi Mondial, care a modificat radical rochia de mireasa, tinerele alegand tinute simple, uneori albe, pe care le vopseau in alta culoare dupa nunta, pentru a le purta si in viata cotidiana. Alte mirese imprumutau rochia de la prietene casatorite, obicei de la care vine superstitia purtarii unui lucru imprumutat in ziua nuntii.
Dupa terminarea razboiului, rochia de mireasa a fost reinventata, revenindu-se la modelele ample inspirate din epoca Victoriana, fiind insa pastrata culoarea alb (impusa de Regina Victoria), pe care faimoasa creatoare de moda Coco Channel nu a schimbat-o, considerand insa ca miresele isi pot arata picioarele - astfel a creat primul model de rochie de mireasa scurta, consacrand albul ca nuanta ideala pentru aceasta ocazie.
Printre cele mai spectaculoase rochii de mireasa din istorie, se numara rochia purtata de Grace Kelly la nunta sa cu Printul Albert I de Monaco, din matase si dantela, care amintea de rochiile printeselor din basme si rochia impunatoare, cu aer regal, purtata de catre Printesa Diana (Lady Di) la nunta sa cu Printul Charles al Marii Britanii.
Indiferent de culoarea sau nuanta pe care o alege fiecare mireasa pentru rochia pe care o va purta in ziua nuntii, aceasta trebuie sa o faca sa se simta si sa arate ca o printesa, mireasa fiind personajul principal al oricarei nunti.